Fondurile destinate Agenției Naționale de Transplant, reduse la jumătate

Fondurile destinate Agenției Naționale de Transplant, reduse la jumătate

Ministerul Sănătăţii a redus pentru acest an, la jumătate, fondurile destinate Agenţiei Naţionale de Transplant, instituţie care are atribuţii în coordonarea activităţii de transplant de organe.

Asta în timp ce în România se fac tot mai multe astfel de operaţii, iar lista celor care au nevoie de un organ, creşte de la o zi la alta. In alte ţări din Uniunea Europeană, fondurile alocate întreţinerii organelor şi transplanturilor, cresc proporţional cu numărul pacienţilor care au nevoie de intervenţie chirurgicală.

Ministerul Sănătăţii i-a dat o lovitură grea Agenţiei Naţionale de Transplant prin tăierea drastică a fondurilor alocate de la bugetul de stat.

Mai exact doar în primele trei luni ale acestui an, în România au fost efectuate 43 de recoltări de organe şi ţesuturi, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În cazul în care Agenţia Naţională de Transplant rămâne fără bani, există riscul ca multe organe salvatoare de vieţi să ajungă la gunoi.

Primele rectificări bugetare pentru Agenţia Naţională de Transplant ar putea fi făcute abia la vară , însă în cazul unor nevoi urgente pacienţii riscă să nu mai apuce deblocarea banilor.

Întrebaţi fiind despre fondurile alocate agenţiei , reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au dat un răspuns evaziv în care au menţionat că Agenţia Naţională de Tranplant nu primeşte bani de la minister.

Fondurile pentru Agenția Națională de Transplant au fost tăiate

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`