A scăpat cu viaţă ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu tirul în timp ce cobora Pasul Tihuţa spre Suceava. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Iaşi care se întorcea din Polonia cu mașina încărcată cu mere.
Din cauza vitezei şi a ploii torenţiale, şoferul a pierdut controlul autotrenului care s-a răsturnat într-o curbă periculoasă. Tirul a ajuns un morman de fier, iar merele s-au răsturnat pe câmp.
În urma accidentului, şoferul a fost proiectat prin parbriz. Rănit şi confuz, omul le-a spus poliţiştilor că nu era singur în maşină. Oamenii legii, pompierii din Vatra Dornei şi localnicii din Poiana Stampei au căutat mai bine de o oră şi jumătate cealaltă victimă.
În cele din urmă, patronul firmei la care şoferul era angajat, a ajuns la faţa locului şi le-a spus poliţiştilor că de fapt că bărbatul era singur în tir în momentul producerii accidentului. Într-un final, şoferul a fost transportat la spitalul din Suceava în stare gravă.
Tirul a rupt şi un stâlp de electricitate, iar o parte din comuna Poiana Stampei a rămas fără energie electrică.