Roboscan Aeria, invenția românească ce scanează avioanele, a obținut marele premiu la Geneva

Roboscan Aeria, invenția românească ce scanează avioanele, a obținut marele premiu la Geneva
Foto: cursdeguvernare.ro

O firmă românească este câştigătoarea marelui premiu al Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru produsul „Roboscan Aeria”, un sistem de scanare a avioanelor.

O tehnologie unică în lume, Roboscan Aeria poate radiografia în cateva minute fuselajul şi aripile unui avion, pentru a găsi orice obiect de contrabandă sau o eventuală ameninţare aflată la bord.

Peste 20 de specialişti în fizică nucleară sau electronică industrială au lucrat timp de patru ani la realizarea produsului.

Produsul Roboscan 2M Aeria, prezentat ca un prototip funcţional, a reuşit să impresioneze juriul de la Geneva şi să stârnească interesul vizitatorilor, dar și pe cel al celorlalţi expozanţi.

Aparatul permite radiografierea avioanelor, pentru a identifica orice obiecte de contrabandă sau alte ameninţări aflate la bord sau ascunse în cavităţile tehnice ale aparatelor de zbor. Invenţia este astfel destinată serviciilor vamale, armatei, aeroporturilor sau companiilor aeriene.

Ca aplicaţie militară, Roboscan Aeria poate diagnostica în timp foarte scurt şi aparatele de zbor mitraliate, pentru a stabili rapid dacă acestea mai pot zbura în siguranţă sau, din contră, necesită intervenţii urgente.

Potrivit firmei dezvoltatoare, investiţia în cercetare a depăşit 8 milioane de euro şi a mobilizat eforturile a peste 20 de specialişti în fizică nucleară, electronică industrială sau software, care au lucrat timp de patru ani la realizarea produsului.

Succesul invenţiei româneşti la Geneva l-a impresionat şi pe premierul Victor Ponta

„Românii sunt oameni inteligenţi şi inventivi, iar acest lucru a fost confirmat la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, unde pentru a doua oară firma românească MB Telecom a câştigat marele premiu, cu sistemul „Roboscan 2M Aeria”. Este un motiv de mândrie pentru România şi un premiu pentru care câştigătorii merită toate laudele”, a declarat premierul Victor Ponta.

În afara Marelui Premiu obţinut la Geneva, firma românească participantă a câştigat şi Premiul Internaţional al Presei, pentru un sistem revoluţionar destinat securizării bancomatelor pentru prevenirea furturilor de informaţii stocate pe cardurile bancare.

O invenție românească a câștigat marele premiu la Salonul de la Geneva

Embed:

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)