Rusia riscă o recesiune dacă guvernul nu adoptă noi măsuri de relansare, a avertizat ministrul rus al dezvoltării, transmite AFP.
„Nu suntem în recesiune, dar putem ajunge acolo. Riscul există. Vom propune măsuri de relansare economică. Astfel de măsuri sunt necesare pentru a ieși din situația în care ne aflăm, pentru a nu cădea în recesiune”, a declarat Andrei Bielousov.
Ministrul rus al dezvoltării a apreciat că Rusia s-ar putea lovi de o recesiune „pâna în toamnă” în lipsa acestor măsuri.
Guvernul acestei țări a redus, joi, previziunea de creștere la 2,4% pentru 2013, față de 3,6%, estimarea anterioară, și creșterea de 3,4 % din 2012.
Lipsa investițiilor din cauza unui climat de afaceri negativ care domnește în regiune, precum și prin dificultățile zonei euro ar fi principalii factori ai acestei tendințe economice negative în Rusia.