Coreea de Nord a transmis marți un avertisment străinilor din Coreea de Sud să ia măsuri de evacuare în caz de război, transmite Reuters.
„Nu vrem să rănim străinii din Coreea de Sud, în caz de război”, a declarat un oficial, citat de agenția KCNA.
Coreea de Nord a instalat recent două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta de est, cu o rază de acţiune de aproape 3.000 de kilometri. Aceasta ar avea capacitatea de a atinge Coreea de Sud şi Japonia, ţări care au anunţat că vor riposta dacă se vor simţi ameninţate.
Nemulţumită din cauza sancţiunilor adoptate de ONU după al treilea test nuclear, efectuat la începutul lunii ferbruarie, şi din cauza unor manevre militare comune, în curs, între Statele Unite şi Coreea de Sud, Coreea de Nord şi-a intensificat, în ultimele săptămâni, declaraţiile de război.
Potrivit autorităţilor de la Seul, Phenianul ar putea să efectueze un test nuclear pe 10 aprilie, dată de la care regimul nord-coreean a anunţat că nu va mai putea să garanteze securitatea misiunilor diplomatice străine.