Marea Britanie: Facebook a început să taxeze utilizatorii pentru mesajele trimise

Marea Britanie: Facebook a început să taxeze utilizatorii pentru mesajele trimise

Facebook îi taxează pe abonații din Marea Britanie pentru mesajele trimise vedetelor sau persoanelor necunoscute.

Reprezentanții rețelei de socializare susțin că astfel oamenii nu vor mai fi “bombardați” cu mesaje de la persoane pe care nu le cunosc.

Mesajele vor fi taxate în funcție de notorietatea persoanei. Astfel, un mesaj adresat lui Tom Daley, săritorul britanic, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, costă aproape 11 lire, în timp ce un mesaj pentru rapperul Snoop Dogg valorează puţin peste zece lire, potrivit DailyMail.

Măsura luată de reţeaua de socializare a fost a aplicată anterior şi pentru clienţii din Statele Unite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`