Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a declarat, joi, că obiectivul său este trimiterea președintelui Traian Băsescu la pensie, până la finalul anului 2014, potrivit România Liberă.
„Obiectivul meu este ca, la sfârşitul lui 2014, să-l trimitem pe Traian Băsescu la pensie! După două mandate grele, preşedintele merită să se retragă în linişte. Putem face aşa ceva doar dacă avem un prezidenţiabil cu şanse de a câştiga sau care, chiar dacă nu câştigă, să poată fi un lider al dreptei, care să-l scutească pe Traian Băsescu de un nou efort după 2014. Preşedintele a spus de mai multe ori că s-ar retrage după ce îşi termină mandatul. Evident că nu o va face dacă noi cedăm în faţa USL şi dacă la Cotroceni vom avea un reprezentant al USL, care se va baza pe actuala majoritate de 70 la sută din Parlament„, a spus Preda.
Acesta a explicat că Traian Băsescu este actualmente singurul care se poate opune USL și că președintele nu poate să se pensioneze pur și simplu, dacă nu există cineva care să lupte cu actuala Putere.
„În asemenea condiţii, Băsescu nu se va putea plimba prin Cişmigiu. De aceea, ambiţia PDL trebuie să fie o construcţie solidă, care să propulseze un preşedinte de centru-dreapta, pentru echilibrarea actualei majorităţi. Este vorba, în fond, despre distribuirea puterii. În democraţie, trebuie să ai în vedere blocarea monopolului de putere. Iată de ce azi e stupid să faci opoziţie la Traian Băsescu, în condiţiile în care el pare singurul care se poate opune majorităţii uriaşe din Parlament. Din punct de vedere instituţional, opoziţia pe care poate să o facă Băsescu e mult mai eficientă decât cea pe care o poate face PDL în Camere„, a mai spus Cristian Preda.