Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește în ședință miercuri, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea președintelui Traian Băsescu.
Stadiul aderării României la Spațiul Schengen și al demersurilor politico-diplomatice este principalul subiect pe ordinea de zi.
La ședința CSAT se va mai discuta metodologia de comunicare și acțiune pentru instituțiile și autoritățile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de atacuri teroriste în care sunt implicați cetățeni români aflați în afara teritoriului României și amenințările cibernetice la adresa României și securitatea sistemelor informatice de interes național, informează instituția.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării va mai discuta și despre Raportul CSAT privind activitatea desfășurată în 2012 și stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către CSAT în anul 2012. În timpul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.
Ultima ședință CSAT a avut loc pe 5 februarie. Membrii CSAT se întrunesc trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.