Antonescu: Mă voi opune dacă Ponta o va desemna pe Kovesi la șefia DNA. Dacă se întâmplă, rupem USL? Poate e şi asta o variantă

Antonescu: Mă voi opune dacă Ponta o va desemna pe Kovesi la șefia DNA. Dacă se întâmplă, rupem USL? Poate e şi asta o variantă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, se va opune dacă premierul Victor Ponta o va desemna pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA.

Antonescu a precizat că Ponta a dorit să asume interimatul în fruntea Ministerului Justiţiei pentru soluţionarea problemei numirii procurorului general şi a procurorului şef al DNA.

„În eventualitatea ca domnul Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun. Nu sunt de acord, mă opun, consider că e o mare greşeală şi din punct de vedere al sistemului juridic, dar şi politic o eventuală numire a doamnei Kovesi”, a declarat preşedintele PNL, la Antena 3, potrivit Mediafax.

El a precizat că această opinie i-a împărtăşit-o şi premierului Victor Ponta. Liderul PNL a mai susţinut că nu a făcut vreo propunere de numire a cuiva.
Antonescu a precizat că dacă totuși Kovesi va fi desemnată la DNA, se pune întrebarea ce se întâmplă în continuare, adică dacă se rupe USL, el spunând că „poate e şi asta o variantă”, deşi are îndoieli.

„Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă. Teama mea cea mai mare nu e nici măcar aceea că premierul Ponta o poate numi pe Kovesi, teama mea e că putem continua să o ducem aşa”, a mai spus Antonescu.

El a subliniat că, dacă premierul Victor Ponta, ca ministru interimar al Justiţiei, o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA, „categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL”.

Premierul Victor Ponta a declarat nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Singura variantă pe care o exclude este ca Daniel Morar să rămână în acest post, a adăugat premierul.

Fostul procuror general al României Codruţa Kovesi a fost detaşată la Ministerul Afacerilor de Externe pentru o perioadă de trei ani, pentru a ocupa o funcţie de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră