Victor Ponta: Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru șefia DNA și cea a Parchetului General

Victor Ponta: Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru șefia DNA și cea a Parchetului General

Premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează să propună, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, noi procurori pentru şefia Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticoruţie, dar în urma unor discuţii cu preşedintele Băsescu şi membrii CSM.

Ponta a precizat că este foarte posibil să înainte chiar el aceste propuneri, urmând să vorbească mai concret despre acest subiect.

„Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru şefia DNA şi cea a Parchetului General, dar numai în condiţiile în care voi avea o discuţie cu CSM şi cu Preşedintele, astfel încât să existe un acord între cele trei părţi implicate de lege pentru că altfel, doar să fac propuneri pentru ca după aceea să mi le respingă preşedintele sau care nu sunt acceptate de CSM, nu are rost”, a spus premierul Victor Ponta la România Tv.

Premierul a afirmat însă că ideea numirii doar a unor procurori care au rezolvat dosare mari importante este „o poveste”, care nu a fost respectată nici în cazul fostului procuror general Laura Kovesi.

În opinia sa, cei doi procurori ar trebui să fie independente şi să aibă prestigiul necesar.

„Îmi doresc să avem două persoane pe care să le agreăm cu toţii, care să aibă independenţa necesară şi prestigiul necesar, iar numirea domnului Morar în funcţia de la Curtea Constituţională cred că este un semn serios de căutare a unei soluţii acceptate de toate părţile”, a mai spus Ponta.

Ponta a apreciat totodată că numirea lui Daniel Morar ca judecător la Curtea Constituţională este un semn al faptului că şi preşedintele Traian Băsescu doreşte să fie numiţi mai repede noi preşedinţi la Parchetul General şi DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`