Coreea de Nord a avertizat, joi, SUA că bazele americane din Guam și Japonia se află „în raza sa de acțiune”, într-o nouă intensificare a retoricii sale ofensive, transmite AFP.
„Statele Unite ar trebui să nu uite că baza aeriană Anderson din Guam, de unde decolează B-52, şi bazele sale navale de pe insula principală a Japoniei şi Okinawa, unde se află submarine cu propulsie nucleară, sunt în raza de acţiune a mijloacelor de atac de precizie ale Republicii Populare Democrat Coreeană”, a afirmat joi armata nord-coreeană.
Declaraţia Comandamentului Suprem al armatei coreene vine după ce SUA au anunţat că bombardierele sale B-52 vor survola Coreea de Sud în cadrul unor exerciţii militare.
Coreea de Nord a reacţionat deja la zborurile avioanelor B-52, ameninţând cu „riposte militare puternice” în cazul în care bombardierele continuă să survoleze peninsula.
Tensiunile s-au amplificat în peninsula coreeană de mai multe săptămâni, din cauza lansării cu succes în decembrie 2012 a unei rachete nord-coreene, pe care Coreea de Sud o consideră o rachetă balistică, urmată de un al treilea test nuclear, în februarie.