Parlamentarii PDL au anunţat că vor ataca din nou la Curtea Constituţională legea privind statutul aleşilor, care astăzi a fost votată în Parlament. Anunțul a fost făcut de liderul grupului democrat-liberal din Senat, Cristian Rădulescu, care a precizat că sesizarea va fi depusă în cursul zilei de joi, potrivit Mediafa.
Membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.
Comisiile au introdus, în plus, o prevedere potrivit căreia orice dispoziţie contrară acestei legi de modificare a Statutului se abrogă, prevedere criticată de reprezentanţii PDL, transmite Mediafax.
O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.