Protest spontan la Automobile Dacia: Producția la uzina Vehicule a fost oprită

Protest spontan la Automobile Dacia: Producția la uzina Vehicule a fost oprită

Cateva mii de angajații de la uzina Automobile Dacia au declanșat un protest spontan, miercuri dimineață, din cauza revendicărilor legate de noul contract colectiv de muncă și de orele suplimentare.

Greva a început în jurul orei 9.00 la secția vopsitorie, după care s-au alăturat mai mulți muncitori de la secțiile de montaj și caroserie.

Producția la uzina Vehicule a fost oprită, transmite Hotnews.

Protestele sunt legate de renegocierea contractului colectiv de muncă și de faptul că o parte din orele suplimentare ar putea să nu mai fie plătite.
„Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie”, a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25%, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar 5%.

Oficialii Automobile Dacia au confirmat că protestele sunt legate de renegocierea contractului colectiv de muncă. Aceștia au adăugat că negocierile începute la sfârșitul lunii trecute continuă și în prezent și se așteaptă să fie finalizate în cursul lunii aprilie.  

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`