Lucrări de mântuială la Târgovişte, făcute de nişte muncitori care s-au apucat toarne asfalt peste gropile de pe drumurile judeţene, chiar dacă afară ploua torenţial. Muncitorii au încetat să mai lucreze doar atunci când au dat ochii cu jurnaliştii. Ei au abandonat sculele şi au plecat.
Deşi afară ploua torenţial, muncitorii lucrau de zor, dar fără rost. Ei turnau asfalt în gropile pline cu apă. Cum au văzut camerele de filmat, au abandonat sculele şi au plecat.
Muncitorii sunt angajaţi ai Societăţii Comerciale Lucrări Drumuri şi Poduri, care aparţine Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Ei spun că n-au venit să asfalteze ci doar să decoperteze, insa asfaltul aburind i-a dat de gol.
Directorul societăţii susţine că muncitorii au făcut totul de capul lor.
„Acela este traseul nostru într-adevar pe care de vreo 5 zile lucrăm. Am dispus să mai așteptăm până să permita timpul, de ce au lucrat tocmai astăzi și pe ploaie asta o să verific”, a declarat Alin Manole, directorul LDP Dâmbovița.
Conducerea instutiției spune că îi va sancționa drastic pe muncitorii care au asfaltat pe timp de ploaie. Sancţiunile pot merge până la desfacerea contractelor de muncă.