Ponta: Portofoliul Justiţiei rămâne la PNL, dar eu decid noul ministru, după consultarea cu Antonescu

Ponta: Portofoliul Justiţiei rămâne la PNL, dar eu decid noul ministru, după consultarea cu Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că portofoliul Justiției va rămâne la PNL după ce ministrul Mona Pivniceru va pleca la Curtea Constituțională. Ponta a precizat că numirea noului ministru o va lua el, după o consultare cu liderul PNL Crin Antonescu, fiind vorba de o „funcție specială”.

„Portofoliul este în mod sigur al PNL, însă este o funcţie specială, în care decizia politică – fie că e a PSD, fie că e a PNL – o voi lua eu, împreună cu Crin Antonescu referitor la cine va ocupa acest portofoliu.  Am pe cineva în minte pentru această poziţie, dar decizia va fi una comună sau, mai bine zis, decizia o iau eu, dar numai după o consultare cu Antonescu”, a spus Ponta pentru Adevărul.

Reprezentanții USL au anunțat susținerea Monei Pivniceru pentru postul de judecător al Curții Constituționale în cadrul ședinței de luni a Biroului Permanent al Senatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină