Constanța: Bărbatul suspectat că și-a decapitat și eviscerat concubina a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Constanța: Bărbatul suspectat că și-a decapitat și eviscerat concubina a fost arestat preventiv pentru 29 de zile
Foto: click.ro

Gheorghe Drăguşin, bărbatul suspectat că și-a decapitat concubina și apoi a eviscerat-o, , a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de omor calificat şi profanare de morminte, informează Mediafax. Bărbatul are 50 de ani și este din localitatea Cumpăna, acolo unde a avut loc terifianta crimă.

Gheorghe Drăguşin s-a prezentat, joi dimineaţă, la postul de poliţie din Cumpăna şi le-a spus oamenilor legii că şi-a găsit concubina moartă în casă. El a precizat că a fost atât de șocat, încât a încercat să se sinucidă. Surse din rândul anchetatorilor spun că el prezintă urme specifice strangulării pe gât, iar o frânghie cu laţ a fost găsită prinsă de o grindă.

Femeia a fost găsită de polițiști complet dezbrăcată, pe un pat. Aceasta fusese decapitată, avea braţele tăiate, pieptul îi fusese despicat, iar organele fuseseră scoase şi puse într-un bidon.

Anchetatorii spun că Gheorghe Drăguşin şi-ar fi înjunghiat concubina în urmă cu doi ani, el fiind trimis în judecată pentru această faptă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`