Primarul Rareș Mănescu anunță demararea lucrărilor de modernizare a parcului Drumul Taberei

Primarul Rareș Mănescu anunță demararea lucrărilor de modernizare a parcului Drumul Taberei
Foto: Wall Street

Primarul Sectorului 6, Rareș Mănescu, a anunțat, joi, demararea lucrărilor de modernizare a parcului Drumul Taberei, durata acestei operațiuni fiind estimată la 18 luni, informează Mediafax.

Am început lucrările de reamenajare a parcului Drumul Taberei. Durata lucrărilor va fi de 18 luni, însă, la sfârşitul perioadei, cu siguranţă vom avea unul dintre cele mai frumoase, moderne şi atractive parcuri din Capitală. Va fi mai mult decât un parc: vom oferi cetăţenilor din sector, şi nu numai, o adevărată oază de recreere şi agrement„, a spus Mănescu.

Potrivit edilului de sector, investiţia are în vedere atât modernizarea arhitecturală, cât şi cea peisagistică a parcului cu suprafaţa de peste 11 hectare.

Astfel, vor fi efectuate lucrări la reţeaua edilitară, irigaţii, iluminat, apă potabilă, vor fi refăcute aleile, fântânile, foişoarele şi punctele de belvedere şi va fi instalat un sistem de supraveghere video.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`