Trei dintre delfinii ”ucigași” pregătiți pentru a lua parte la misiuni militare de către Marina din Ucraina au scăpat în cursul unor exerciții de antrenament, probabil în căutarea unor perechi, explică un expert.
Presa din Ucraina a relatat, la începutul lunii, că doar doi dintre cei cinci delfini antrenați militar s-au întors la baza din portul Sevastopol, din Crimeea, în urma unui exercițiu efectuat de curând.
Ministerul ucrainean al Apărării a negat aceste informaţii, refuzând să confirme dacă Marina utilizează delfini în scopuri militare, în pofida faptului că presa publică frecvent fotografii cu delfini ce poartă echipament militar ataşat de corp, scrie Ria Novosti.
„Controlarea unor delfini era destul de comună în anii ’80”, a declarat Iuri Pliaşenko, un fost ofiţer în domeniul luptei împotriva sabotării din cadrul fostei forţe navale sovietice. „Dacă un delfin mascul vede o femelă în timpul sezonului de împerechere, se duce imediat după ea. Dar se întorce după aproximativ o săptămână”, a adăugat el.
Numeroși delfini, antrenați începând din 1973, au fost învățati să găsească echipament militar, cum ar fi mine pe fundul mării, și să efectueze misiuni de atac sau să transporte explozivi.
Marina ucraineană a reluat antrenarea delfinilor vizând atacarea unor scafandri militari inamici şi detectarea de mine, a declarat o sursă de la Sevastopol pentru RIA Novosti. Delfinii „ucigaşi” sunt antrenaţi să ucidă scafandri militari cu ajutorul unor cuţite sau pistoale ataşate la nivelul capului, declara această sursă, neprecizată, anul trecut.