Crin Antonescu: Nu ignorăm referendumul din 2009, însă nu vom accepta propunerea Parlamentului unicameral a lui Traian Băsescu

Crin Antonescu: Nu ignorăm referendumul din 2009, însă nu vom accepta propunerea Parlamentului unicameral a lui Traian Băsescu

Președintele Comisiei parlamentare pentru modificarea Constituției, Crin Antonescu, a anunțat, luni, că nu se va lua în calcul rezultatul referendumului din 2009, prin care s-a decis reducerea numărului de parlamentari cât și ideea unui Parlament unicameral.

”Revizuirea Constituției este, prin excelență, o lucrare politică. Ea se face prin intermediul Parlamentului și se finalizează printr-un referendum, da nu va fi întreprinsă doar de politicieni și parlamentari, ci va fi rezultatul unei ample dezbateri publice. Eu cred că trebuie evitat pericolul de a ne angaja într-o polemică meschină, sub nivelul temei, sub miza acestei revizuire, la care ne invită sau ne provoacă actualul președinte. Nu am de gând să polemizez cu domnia sa, dar trebuie să spun foarte clar. Nu acceptăm să ni se impuna lui Traian Băsescu, pe care o consideră fundamentală, anume Parlamentul unicameral, pentru că așa s-a pronunțat electoratul la un moment dat și nu acceptăm să pornim revizuirea pe proiectul pe care, fără dezbatere publică sau parlamentară, instituția prezidențială a încercat și încearcă să-l impună. Nimeni nu a ignorat rezultatul și sensul acelui referendum, dar a fost impus în condiții anormale, nepotrivite”, a declarat Antonescu în cadrul unei apariții publice la o universitate din București.

Acesta a spus că revizuirea sistemului constituțional nu este necesară deoarece acesta ar fi fost prost alcătuită, ci pentru că este necesar să se elimine ambiguitățile și interpretările abuzive.

”Este nevoie de o recredibilizare a sistemului constituțional și a Constituției însăși nu pentru că a fost prost alcătuită, ci pentru că profitând de ambiguitățile pe care le cuprinde, politicienii, demnitarii, președinții, au răstălmăcit-o, au interpretat-o abuziv, însoțiți de instituții sau de persoane care ar trebui să se afle înafara jocului politic, întru cât azi, după experiența ultimilor 7-8 ani, este nevoie de o reașezare în forță a legii fundamentale a României. Consider că o citire, respectare și aplicare a spiritului Constituției ar fi putut evita crize și confruntări care ne-au făcut rău. Datoria noastră, a celor care revizuim această Constituție, este să facem ca așa ceva să nu mai fie posibil”, a adăugat acesta.

Antonescu a exemplificat și cu două situații critice, provocate de ”aceste neclarități”: ”Două suspendări ale unui președinte, ale aceluiași președinte. Și s-a ajuns, de asemenea, la lucruri poate și mai grave, o decredibilizare a instituției fundamentale a democrației, Parlamentul. S-a ajuns la confruntări absolut nefericite pentru această țară, cum ar fi dreptul de a reprezenta România la Consiliul European”, a completat Crin Antonescu.

Antonescu, despre modificarea Constituției: Nu acceptăm ideea de Parlament unicameral

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:38 - Noi probleme pentru Mircea Lucescu: Nu se va putea baza pe doi dintre titularii din partida cu Kosovo / Lotul anunțat pentru meciul cu Cipru
08:15 - Rusia revinde o cantitate mai mare de gaze în Europa după ce a întrerupt livrările către Austria
08:10 - ANM a emis cod galben de ceață densă și posibil polei. Mai multe județe și municipiul București sunt vizate
07:42 - Donald Trump l-a numit pe Brendan Carr șef al autorității americane de reglementare în domeniul telecomunicațiilor. Oficialul va prelua controlul asupra Big Tech, susținut de Musk
07:22 - Ursula von der Leyen, după „oribilele” atacuri rusești asupra Ucrainei: „Vom fi alături atât timp cât va fi necesar”
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară