Crin Antonescu: Angela Merkel e cel mai bun politician din Europa. Nu exclud o apropiere a PNL de PPE

Crin Antonescu: Angela Merkel e cel mai bun politician din Europa. Nu exclud o apropiere a PNL de PPE

Președintele PNL Crin Antonescu nu exlude o orientare a partidului pe care îl conduce către Partidul Popular European, dar o variantă de acum câțiva ani a PPE, fără „tușele populiste dizgrațioase” din prezent.

În plus, liderul PNL are cuvinte de laudă la adresa cancelarului german Angela Merkel, despre care spune că este, de ani buni, cel mai bun politician din Europa.

Nu o exclud, însă, conform deciziei luate la recentul Congres PNL şi conform întregii noastre activităţi internaţionale, suntem membri deplini şi stabili ai Partidului Liberal European.  Şi ei sunt mai la dreapta, doctrinar, de altfel ca şi mine, mai spre PPE, dar spre un PPE mai de acum câţiva ani, fără tuşele populiste dizgraţioase de acum”, a declarat Crin Antonescu întrebat dacă vede o orientare a PNL spre PPE.

Pentru un asemenea pas, Crin Antonescu crede că e nevoie de o anumită scădere a „supradozei de populism” și la o scădere a exigențelor de tip democratic.

Nu ţine de oameni. Dacă ar fi să marchez nişte note critice la adresa PPE-ului din ultimii ani, m-aş referi la o supradoză de populism şi la o scădere a exigenţelor de tip democratic, cum ar fi atitudinea faţă de Viktor Orban. Un politician remarcabil, dar pe care familia PPE l-a acoperit în excesele sale inadmisibile. Întâmplător, Sarkozy şi Berlusconi sunt doi oameni pe care eu nu-i evaluez atât de critic ca alţii. Aici, nu împărtăşesc deloc vederile colegului meu de alianţă, Victor Ponta”, a mai declarat Crin Antonescu pentru Adevărul.

În schimb, Antonescu recunoaște că este de acord cu unele gusturi ale președintelui Traian Băsescu, în special în privința cancelarului german Angela Merkel, la adresa căreia are foarte multe cuvinte de laudă.

Are şi domnul Băsescu, în anumite privinţe, gusturi bune. Însă e mult spus că aş fi un admirator al lui Nicolas Sarkozy, cu atât mai puţin al lui Berlusconi. Spun însă că, într-o viaţă politică europeană, cu din ce în ce mai puţină consistenţă ideologică – e o diluare într-un sirop populist şi la stânga, şi la dreapta –, Sarkozy şi Berlusconi au fost, poate, ultimii oameni politici de dreapta care şi-au afirmat puternic şi articulat această identitate de dreapta. În ce o priveşte pe doamna Merkel, în ciuda campaniei isterice care se face în România pe această temă împotriva mea sau împotriva USL, am avut cuvinte de laudă la adresa ei de foarte multe ori. E, probabil, de câţiva ani buni, cel mai bun politician din Europa şi, da, e un om de dreapta”, a mai completat Antonescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`