Ponta: Lupta dintre PSD și PNL ar putea începe în 2016 și o să-mi doresc să câștige PSD

Ponta: Lupta dintre PSD și PNL ar putea începe în 2016 și o să-mi doresc să câștige PSD

Șeful PSD, Victor Ponta, a explicat, vineri seară, că lupta dintre marile partide ale USL-ului ar putea începe în 2016, abia după ce Crin Antonescu va câștiga președinția.

Premierul a vorbit și despre transferul lui Mihai Stănișoară la PNL, spunând că liberalii se pregătesc să devină partidul dominant pe eșichierul de centru-dreapta, în condițiile în care PSD va reprezenta forța de centru-stânga.

„Cred că e foarte posibil şi normal ca în 2016, când Crin Antonescu va fi preşedintele României, să avem într-adevăr un sistem bipoilar cu un mare partid de centru-stânga şi un mare partid de centru-dreapta. PNL vrea să câştige supremaţia şi aşa se poate explica şi transferul lui Stănişoară. Dacă în 2016 cu Crin preşedinte se va lupta PSD cu PNL e foarte bine şi o să-mi doresc să câştige PSD, dar nu cred că va fi ceva rău dacă va câştiga PNL. Nu mă simt în niciun fel ameninţat. Dacă lucrurile merg nine o să câştigăm şi unii şi alţii, dacă lucrurile merg prost o să plătim şi unii şi alţii”, a afirmat Victor Ponta la RTV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`