Stelian Fedorca, declarat incompatibil de ANI, a fost eliberat din funcția de secretar de stat

Stelian Fedorca, declarat incompatibil de ANI, a fost eliberat din funcția de secretar de stat

Premierul Victor Ponta l-a demis, joi, pe Stelian Fedorca, din funcția de secretar de stat în Ministerul Educației.

Fedorca a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Interitate, însă a anunțat că va contesta raportul deoarece îl consideră ”lipsit de profesionalism și denotă rea credință”. (detalii AICI)
Potrivit Agenţiei, în perioada 1 septembrie 2007 – 25 aprilie 2010, Stelian Victor Fedorca a deţinut, simultan, atât funcţia publică de director-consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi funcţia de director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile articolului 94, alineatele 1 şi 2, litera a din Legea 161/200.

Totodată, în perioada 16 mai 2012 – 1 februarie 2013, Fedorca a fost în incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, pe cea de director al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, cât şi calitatea de comerciant în cadrul „Fedorca Stelian Victor Persoană Fizică Autorizată”, încălcând astfel dispoziţiile articolului 84, alineatul 1, litera g şi alineatul 2 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`