Vasile Blaga: Mi se pare ”foarte firească” o alianță cu PNL, însă exclud total o colaborare cu Dan Diaconescu

Vasile Blaga: Mi se pare ”foarte firească” o alianță cu PNL, însă exclud total o colaborare cu Dan Diaconescu

Președintele democrat liberat Vasile Blaga a declarat, marți, că i s-ar părea ”foarte firească” o alianță cu PNL, adăugând că nu ar exclude nicio o variantă de guvernare cu PSD.

Blaga a precizat însă că exclude în totalitate ideea unei colaborări cu Dan Diaconescu.

„Evident că mi se pare foarte firească o alianţă cu PNL, o alianţă care a mai fost şi care a avut rezultate bune. În niciun caz nu văd o alianţă cu Dan Diaconescu. Liberalii sunt ideologic de dreapta”, a afirmat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Întrebat dacă exclude o variantă de guvernare alături de social-democraţi, Vasile Blaga a răspuns: „În politică niciodată nu poţi să spui nu. Deşi sunt printre cei care în 2009 s-au opus alianţei de guvernare cu PSD”, informează Mediafax.

Pe de altă parte, Blaga a spus că „nu i se pare firesc” ca unii candidaţi la şefia PDL să-şi posteze pe bloguri „nemulţumirile”, fără a le discuta înainte în interiorul partidului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`