Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a adoptat o poziție după amendarea primarului din Miercurea Ciuc, spunând că se justifică condiția cunoașterii limbii maghiare în administrația locală, fiind un drept garantat de lege.
Hunor se declară solidar cu Raduly Robert, care a afirmat că ”toată lumea care trăiește din impozite, din impozitele secuilor, trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”.
Mai mult, Hunor a afirmat, într-o reacție publicată pe site-ul formațiunii politice pe care o conducer, că îi oferă asistență edilului din Miercurea Ciuc pentru soluționarea speței în mod favorabil în instanță.
„Utilizarea limbii maghiare în administrația locală este un drept garantat de lege, nu constituie excepție de la acest caz nici arhitectul-șef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fișă a postului s-a inclus și obligația de a acorda audiențe”, sustine liderul Uniunii.
Potrivit lui Kelemen Hunor, „la audiențe se prezintă cetățeni care au o serie de probleme curente. Între acești cetățeni, se află și persoane a căror limbă maternă este limba maghiară, mai mult, în cazul municipiului Miercurea Ciuc aceștia din urmă sunt majoritari. Din acest motiv, consider că introducerea condiției cunoașterii limbii maghiare este justificată și legală”.
Acesta a conchis, explicând că UDMR a lucrat în ultimii 23 de ani tocmai pentru a se folosi în mod liber limba maternă, pentru care s-a creat un cadru legal, ce trebuie respectat.