Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, că la PNL s-a ales un fel de Crin Jong-il, asemănându-l astfel pe Crin Antonescu cu fostul dictator nord coreean Kim Jong-il, totul datorită puterii supreme și totale pe care președintele liberal o deține în PNL.
Preda și-a criticat propriul partid, arătând că la Convenția Națională ar fi trebuie să fie mai mulți delegați, pentru ca baza partidului să aleagă viitoarea conducere.
„Deși a fost criticat PNL pentru organizarea unei convenții de tip nord coreea, s-a ales un fel de Crin Jong-il la PNL, cu mai mulți supleanți adjuncți decât avea PCR, noi n-am avut curajul că chemăm toți aleșii locali și o treime din membrii simpli, ca baza partidului să aleagă președintele„, a spus Preda.
Acesta a adăugat că îi este frică ca trendul nord coreean din PNL să nu se transmită și la PDL.
„Aceste propuneri de bun simț au fost răspunse. Mă tem de o copie palidă a filosofiei nord coreene de la PNL. Trebuie să democratizăm partidul, altfel nu se obține legitimitate„, a mai spus Cristian Preda.