Tăriceanu, la Congresul PNL: Situația din partid e nefirească și absurdă. Riscăm să ajungem într-un vid de lideri

Tăriceanu, la Congresul PNL: Situația din partid e nefirească și absurdă. Riscăm să ajungem într-un vid de lideri

Liberalul Călin Popescu Tăriceanu a susținut din nou, vineri, în cadrul Congresului extraordinar al PNL, amendamentele propuse la Statutul partidului, printre care alegerea uninonimală a Biroului Permanent Național și desemnarea candidatului PNL la președinție printr-un scrutin intern.

Fostul președinte PNL susține că aceste două modificări sunt menite să redea curajul și propunerile temerare cu care s-a făcut remarcat partidul la începutul anilor 90, fiind un partid al reformelor.

„Trebuie să ne demonstrăm că în PNL funcționează regulile liberale și de competiție. PNL a fost singurul partid care în anii 90 a avut curajul să vorbească despre NATO și UE, a fost un partid al propunerilor curajoase și vrem să rămânem un partid al reformelor benefice pentru România. O formulă deschisă de vot uninominal va da fiecărui participant la congres posibilitatea de a fi ales”, a spus Tăriceanu.

Liderul PNL a spus că situația actuală din partid este nefirească și absurdă, iar amendamentele pe care le propune au rolul de a reda imaginea clară a unui partid liberal și democratic.

Tăriceanu a subliniat faptul că ține foarte mult la propunerea de desemnare a candidatului PNL pentru funcţia de preşedinte al României prin votul tuturor membrilor PNL, explicând că, în caz contrar, liberalii riscă să ajungă într-un „vid de lideri”.

„Cred că va avea menirea să dea sentimentul puternic fiecărui coleg de al nostru, membru al PNL, că este parte la luarea deciziei. (…) De asemenea, fiind o competiţie deschisă, fără îndoială vom vedea oameni care poate la început cu timiditate îşi vor încerca forţele, dar dacă nu le vom da această posibilitate să nu ne mirăm că peste un anumit timp se va crea un vid de lideri în PNL”, a mai spus Tăriceanu.

Tăriceanu: Situația din PNL este nefirească și absurdă

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire