Cel mai aşteptat meci din Canada ar putea fi amânat: Lupta dintre Bute şi Pascal ar putea avea loc în toamnă

Cel mai aşteptat meci din Canada ar putea fi amânat: Lupta dintre Bute şi Pascal ar putea avea loc în toamnă
Foto: sport.ro

Cea mai așteptată luptă din istoria boxului canadian, meciul dintre Lucian Bute și Jean Pascal, ar putea avea loc în toamna acestui an, după ce primul termen vehiculat, cel de 25 mai, este foarte puțin probabil, scrie Fight News.

„Această luptă este mai importantă decât un titlu sau o centură. Pentru a vă face o impresie despre cât de important este acest meci, pentru pentru Stephane Ouellet şi Davey Hilton au venit cei de la ESPN, acum vor veni cei de la HBO”, a spus Stephan Larouche, antrenorul românului Lucian Bute.

Speculaţiile despre data când va avea loc cea mai aşteptată luptă din Canada cresc pe măsură ce carierele celor doi s-ar afla într-un punct critic, şi ar putea intra pe o pantă descendentă. Problemele cronice pe care Pascal le are la umăr şi înfrângerea lui Bute prin KO în faţa lui Karl Froch au făcut lumea sportului să se îndoiască de faptul că meciul ar putea avea loc pe 25 mai.

Cu ceva timp în urmă, antrenorul lui Lucian Bute, care va împlini 33 de ani săptămâna viitoare, a declarat că acesta intenţionează să se retragă din box la 34 sau 35 de ani.

Dar amânarea meciului ar putea avea loc şi din cauza contractului pe care Jean Pascal îl are cu GYM, care ar putea să expire în luna august. Se pare însă că una din prevederile contractului stipula posibilitatea prelungirii în situaţia în care s-ar bate palma pentru o confruntare Pascal-Bute.

Promoterul lui Pascal, Yvon Dawson, nu a dorit să comenteze termenii contractului, însă a precizat că lupta poate avea loc şi în toamnă.

„Contractul lui nu a expirat. Fie că lupta va avea loc acolo, fie că va fi în toamnă, suntem alături de Jean”, a adăugat promoterul.

Bursa minimă garantată pentru întâlnirea dintre cei doi este de două milioane de dolari.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)
18:53 - Bărbat din Alba, încarcerat după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla. Victima a suferit multiple traumatisme
18:27 - Ciprian Ciucu, despre planurile PNL-ului după alegeri: Să facem o alianță cu forțe de dreapta. Ne-am dori refacerea guvernării așa cum a fost în 2020, dar mult mai matură (VIDEO)
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)