Comisia Europeană a deschis, joi, împotriva României două proceduri de infringement privind încălcarea legislaţiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societăţilor străine şi neplata pensiilor către cetăţenii greci care au lucrat în ţara noastră.
Legislația fiscală prevede ca o societate străină cu mai multe sedii în România face obiectul regimului fiscal al întreprinderilor pentru fiecare dintre sedii în mod individual, în pofida faptului că acestea nu au personalitate juridică separată.
„Imposibilitatea unui contribuabil străin de a consolida rezultatele tuturor sediilor sale din România se traduce printr-un dezavantaj la nivelul fluxului de numerar sau prin impozite mai mari pentru entitatea juridică străină. Potrivit Comisiei, această restricţie contravine libertăţii de stabilire garantate de tratatele UE”, se artă în comunicatul transmis de Reprezentanţa Comisiei Europene.
Astfel, solicitarea este prevăzută ca fiind un aviz motivat în cadrul procedurilor UE de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. În cazul în care legislaţia nu este pusă în conformitate în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a UE.
De asemenea, Comisia Europeană a transmis României şi un aviz motivat referitor la nerespectarea Regulamentului (CE) nr. 1408/71 şi Regulamentului (CE) nr. 883/2004. Acesta prevede coordonarea sistemelor de securitate socială la calcularea drepturilor la pensie ale cetăţenilor greci care au lucrat în România înainte de aderarea acesteia la UE, informează Mediafax.
Autorităţile române refuză să ia în considerare perioadele lucrate de migranţii greci înainte de aderarea României la UE, iar acest refuz e bazează pe un acord bilateral semnat între România şi Grecia în 1996. Acesta arată că România a plătit Greciei o sumă fixă de 15 milioane USD, iar Grecia este responsabilă să plătească pensii corespunzând unui număr de maximum 15 ani lucraţi.
Instituţia de la Bruxelles consideră că acordul bilateral nu poate fi utilizat pentru a-i lipsi pe unii cetăţeni de drepturile care le sunt acordate în mod direct de dreptul UE şi că România datorează lucrătorilor drepturile suplimentare la pensie, chiar dacă acestea corespund unor perioade anterioare aderării României la UE.