Președintele PNL Crin Antonescu a infirmat, joi, zvonurile legate de remanierea ministrului liberal Varujan Vosganian, care s-ar fi declarat nemulțumit de modul în care s-au împărțit atribuțiile în Cabinetul Ponta.
„Nu am avut niciun fel de discuție cu premierul Ponta despre ipoteza vreunei remanieri. O asemenea afirmație este lipsită de orice fundament. Este doar un alt anunț teribil al presei. Varujan Vosganian se află astăzi chiar în grupul premierului, în vizita sa la Paris”, a spus Crin Antonescu.
Liderul PNL a menționat că pentru orice fel de remaniere a unui ministru, venită din partea partidului, în primul rând s-ar consulta cu premierul Ponta.
Ministrul liberal Varujan Vosganian a criticat deseori modul în care au fost împărţite ministerele între PNL şi PSD.
Recentele ieşiri publice ale lui Vosganian i-au iritat pe social-democraţi. Premierul Victor Ponta a afirmat că, dacă cuiva nu-i place în Guvernul său, este liber să plece. (Detalii AICI)