Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale. Până la vară va intra în dezbatere parlamentară

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale. Până la vară va intra în dezbatere parlamentară

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marți, că ministerul lucrează la un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, acesta urmând să intre în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii, facând totodată apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.

„Vom încerca să reparăm acele sesizări făcute, dar legiuitorul este Parlamentul şi ca for legiuitor rugămintea mea este să veniţi cu o propunere de îndreptare a trecutului pentru că pentru viitor avem soluţie cu pensiile ocupaţionale”, a precizat Câmpeanu.

Ministrul a afirmat că sunt multe nedreptăți și disfuncționalități în sistemul de pensii, arătând că nici nu s-a realizat recalcularea fiecărei pensii pe baza contribuţiei, făcând referire la cadrele militare care nu au contribuit şi nici nu s-a făcut o economie la buget pentru această recalculare.

„Problema cea mai gravă este că în sistemul pensiilor militare există o anumită categorie cărora le-am scăzut pensiile şi care sunt nemulţumiţi şi sunt la ora actuală pe rol circa 25.000 de procese. Aşa cum prevede legea, astfel de lucruri atunci când îţi vin de la instanţă că pensia nu a fost corect calculată, toate aceste pensii pe măsură ce vin trebuiesc recalculate (…). Problema de fond este că cei din sistemul de apărare şi din celelalte sisteme nu sunt mulţumiţi de rezultatele care au fost puse în practică în urmă micşorării pensiilor acestea speciale. Şi atunci problema este ce facem?”, a spus Câmpeanu, citată de Mediafax.

„După aceea îl vom prezenta Parlamentului. Un orizont de timp, eu cred că ar putea să parcurgă următoarele două sau trei luni, ţinând cont că legea este totuşi tehnică şi poate că fiecare minister sau avizator o să ţină mai mult. Dar oricum, ea până la sfârşitul acestei sesiuni, deci până în vară, va fi gata”, a adăugat Câmpeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`