Traian Băsescu a numit un ambasador în Italia. Surse spun că este Dana Constantinescu

Traian Băsescu a numit un ambasador în Italia. Surse spun că este Dana Constantinescu

Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii comunităţilor de români din Italia, că a anumit un nou ambasador la Roma, iar acesta va fi o femeie, fără să precizeze numele.

„V-am numit ambasador. E femeie”, a răspuns Băsescu.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Mediafax, noul ambasador este Dana Constantinescu.

Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului au respins, în 26 iunie 2012, propunerea MAE ca Dana Manuela Constantinescu să fie numită ambasator al României în Italia, cu reprezentare şi în Malta şi San Marino. În cadrul audierilor, Dana Constantinescu nu a ştiut să spună numele miniştrilor italieni care deţin portofoliile de Interne şi Externe.

Precendentul ambasador la Roma, Răzvan Rusu, a fost chemat în țară în decembrie 2011, după ce înainte cu o săptămână, Traian Băsescu şi-a exprimat public nemulţumirea legată de absenţa acestuia de la un eveniment de Ziua naţională a României care a avut loc în capitala italiană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”