Bamboo Mamaia, demolat de autorități: Proprietarii nu aveau autorizație de construcție

Bamboo Mamaia, demolat de autorități: Proprietarii nu aveau autorizație de construcție

În cursul dimineții de marți, Clubul Bamboo din Mamaia a fst demolat pentru că fusese ridicat fără a avea autorizație de construcție. Acțiunea a făcut parte dintr-o inițiativă a Direcției Lucrări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Patronii clubului, doi cetățeni de origine italiană și creatorul de modă Cătălin Botezatu, nu au dorit să asiste la demolare.

Bamboo Mamaia rasă de pe fața pământului cu buldozerele!

Directorul Inspectoratului Teritorial în Construcții Constanța, Gigi Chiru, a declarat că proprietarii clubului au fost prezenți la operațiune  și că demolarea clubului a decurs fără incidente.

„Ei nu au încotro şi trebuie să demoleze pentru că sunt în ilegalitate. Eu, în nume personal, pentru binele staţiunii Mamaia, aş fi preferat ca un astfel de club să fi funcţionat legal şi să aibă toate autorizaţiile necesare. Însă legea trebuie respectată şi de un astfel de brand, la fel ca toată lumea”, a declarat Gigi Chiru.

Clubul Bamboo mamaia a mai fost demolat și în 2010, de către proprietari, însă contrucția a fost ridicată din nou în această primăvară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară