Șeful Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, joi seară, în cadrul summitului UE de la Bruxelles, că liderii europeni au ajuns la un acord privind tăierea bugetului UE pentru prima dată în istorie.
Sugestia a pornit de la președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a propus o reducere a sumei acordată pentru cheltuielile 2014-2020 până la nivelul de 960 de miliarde de euro, scrie Agerpres, citând Reuters.
Van Rompuy a prezentat un compromis ”care ar implica cheltuieli de 960 de miliarde, vorbim aici de angajamente, în timp ce, în privința plăților efective, nivelul ar fi de 910 – 913 miliarde de euro”, a precizat Schulz.
Informația a fost confirmată și de președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite.
Sumele prezentate de Herman Van Rompuy la summitul privind bugetul din noiembrie 2012 au fost de 973 de miliarde de euro pentru angajamente şi 943 de miliarde pentru plăţi. La acel moment, propunerea a fost respinsă de Marea Britanie, dar şi de Germania, ţările nordice şi Olanda.
Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz le-a atras atenţia liderilor europeni că acest buget este posibil să nu fie agreat.
În ce privește România și intenția președintelui Băsescu de a nu fi reduse cele 30 de miliarde de euro de la politica agricolă sau de coeziune, obiectivul a fost atins în principiu, scrie Adevărul.