Scandal în plenul Parlamentului între PSD și PNL: Schimb de replici între Zgonea şi Haşotti, din cauza lui Chiuariu (VIDEO)

Scandal în plenul Parlamentului între PSD și PNL: Schimb de replici între Zgonea şi Haşotti, din cauza lui Chiuariu (VIDEO)

Scandal în plenul Parlamentului între social-democarţi şi liberali. Reprezentanţii USL nu s-au mai înţeles astăzi asupra modificărilor la statutul parlamentarilor, deşi ieri în comisia de statut toate lucrurile păreau clare.

Drept urmare, în urma dezbaterilor contradictorii, statutul a fost retrimis la comisie, iar liberalii s-au adunat în biroul lui Crin Antonescu să lămurească problemele interne.

Valeriu Zgonea şi colegul său de alianţă liberalul Puiu Haşotti au schimbat replici dure în plenul parlamentului. Scandalul a fost iscat de discursul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu cu privire la modificările la statut.

Social democraţii au avut însă o altă viziune. Potrivit formei agreate de Comisie, parlamentarul care nu face contestaţie la Raportul ANI îşi pierde mandatul în termenul prevăzut de lege, contestarea în instanţă a raportului ANI urmând a se face în 15 zile, termenul fiind prevăzut în legea ANI şi de Codul de procedură civilă.

Liberalii s-au adunat în biroul lui Crin Antonescu pentru a lămuri situaţia. Social democraţii critică în schimb iniţiativa liberalilor care au adoptat un alt discurs decât cel convenit în comisii.

În urma scandalului dintre social democraţi şi liberali statutul parlamentarilor a fost retrimis la comisie. Preşedintele Traian Băsescu a respins recent Statutul parlamentarilor şi a decis să retrimită proiectul în Parlament, pentru a fi reanalizat şi modificat.

Scandal între PSD și PNL

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`