Dispute în USL pe tema statutului parlamentarilor: Adoptarea acestuia a fost amânată o săptămână

Dispute în USL pe tema statutului parlamentarilor: Adoptarea acestuia a fost amânată o săptămână

UPDATE 12.09: Parlamentul a decis să retrimită pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilităţile şi a anunţat că va vota împotrivă.

Dispute în USL pe tema statutului parlamentarului. Valeriu Zgonea și Puiu Hașotti s-au contrazis pe seama modificărilor aduse la articolul 1 din Statut, referitor la incompatibilitatea parlamentarilor.

Divergențele au fost la articolul introdus potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive prin necontestare în instanţă a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.

Președintele Camerei Deputaților a cerut să fie supus la vot articolul în forma sa actuală, însă textul a fost contestat de liderul PNL Tudor Chiuariu.

Zgonea a afirmat că Parlamentul a fost călcat în picioare din cauza ambiguităţii, iar Haşotti i-a răspuns că scaunul Roberei Anastase lasă ceva molipsitor.

„De fiecare dată când facem un text care să fie pe o procedură normală, să ne permită şi nouă să nu fim puşi la colţ: de ce ai pălărie, de ce nu ai pălărie, de ce ai ţigare, de ce nu ai, venim la microfon şi devenim un corp opac şi de aceea presa şi opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport. Primul raport în care Parlamentul nu este călcat în picioare este acest raport. Ambiguitatea este cea care ne-a făcut pe noi să plătim. Nu este permis ca în MCV Parlamentul să aibă un ditamai articolul”, a spus Zgonea.

În replică, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a spus că „scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor”.

„Faptul că Parlamentul a fost călcat în picioare 7 ani nu este un argument să fie călcat în continuare. Faptul că CE şi MCV spun altceva, nu înseamnă să fim muţi şi surzi şi că România a devenit un paşalâc”, a replicat Haşotti.

După schimbul de replici, parlamentarii au luat o pauză de consultări.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot „împotrivă” şi o abţinere, raportul la cererea de reaxaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însuşite modificările solicitate de şeful statului, Traian Băsescu, potrivit preşedintelui comisiei.

Ceartă între PSD și PNL pe tema statutului

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`