Liderul PNL, Crin Antonescu, a refuzat să comenteze, luni, demisia liberalului Vlad Moisescu din partid, spunând că aceasta este cu totul ”nesemnificativă”.
”O demisie la două săptămâni înainte de un Congres, când toată lumea își depune mandatul, nu are nicio semnificație”, a explicat șeful PNL.
Crin Antonescu a adăugat că există un grup de trei persoane în partid care fac pe victimele și care atacă în permanență conducerea.
Vlad Moisescu a demisionat, luni, după ce a anunțat vineri că nu va mai continua în funcția de vicepreședinte al PNL, fiind nemulțumit de modul în care Crin Antonescu conduce partidul.
„Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90”, a spus politicianul.
Acesta a precizat că mai mulți colegi din PNL sunt nemulțumiți de felul în care Anonescu acționează ca lider al formațiunii, însă nu au curajul să vorbească.