Președintele Traian Băsescu a vorbit, duminică, în cadrul unei declarații de presă, de la Palatul Cotroceni, despre raportul MCV publicat miercuri de Comisia Europeană.
Astfel, șeful statului a precizat că „raportul a fost profund politizat, iar abordarea publică a fost de multe ori nesinceră”.
„Românii au putut fi păcăliți cu televizoarele, dar occidentalii nu se uită la televizoare decât pentru monitorizare. Ei se uită la fapte, la acțiunile Parlamentului, ale președintelui, ale instituțiilor statului. Cine se amăgește cu ideea că propangadistic vom păcălăi Comisia Europeană sau statele membre nu face decât să aibă o poziție împotriva interesului național. De aceea sper ca această conferință va da nota oficială a reacției României la raportul MCV”, a spus președintele.
De asemenea, Băsescu a precizat că „raportul este unul corect, bazat pe fapte, pe întâmplări și pe acțiuni politice ale românilor cu funcții de responsabilitate în stat”.
„Raportul este o oglindă corectă a acțiunii instituțiilor statului, de la 5 iulie și până astăzi. Ca atare, ceea ce avem de făcut este să luăm în considerație punctele de vedere exprimate în raport și să acționăm pentru eliminarea a ceea ce este considerat negativ dintr-un singur motiv: pentru că astea sunt stadardele UE, la care noi ne-am angajat să le realizăm să devină o constantă a vieții noastre politice”, a mai spus președintele.
Președintele României a mai spus că este o copilărie care cineva să creadă că raportul MCV ar fi fost făcut la influențele cuiva
„Am observat că raportul a fost profund politizat. Fiecare chel si-a pus mâinile în cap, fie că a fost vorba de oameni politici, fie de presă. Oricat ar încerca cineva să demonstreze că acest raport a fost făcut pe sub masă, cu influențe de la cineva, este o copilărie. Am înțeles că USL-ul are de gând să declanșeze o campanie în PE. Părerea mea e că mulți dintre politicienii care au vorbit nu au citit raportul. Am rugămintea să citeasca raportul MCV, dar și raportul Comisiei de la Veneția și al OSCE”, a completat președintele.
Traian Băsescu a precizat că raportul laudă instituții precum DNA, ANI sau CSM, care și-au îmbunătățit acitivatea, în ciuda evenimentelor din vara anului trecut.
„Are o abordare pozitivă față de instituțiile care fac obiectul supravegherii în cadrul MCV. Se constată progrese la CSM, ÎCCJ, ANI, DNA și Parchetul General. Remarca extrem de importantă pe care o face raportul legat de aceste instituții este aceea că deși începând din vara anului trecut statul de drept a fost pus sub semnul întrebării, aceste instituții și-au constinuat activitatea și au îmbunătățit-o în această perioadă. Acest lucru arată și eficiența raportului de verificare și soliditatea acestor instituții”, a mai spus președintele.
Președintele a mai spus că va susține, în luna martie, fără rezerve, intrarea în spațiul Schengen.
„Aceste aprecieri arată capacitatea de a intra în Schengen”, a mai spus președintele.