UE a înghețat fonduri europene de 900 de milioane de euro alocate Poloniei pentru drumuri

UE a înghețat fonduri europene de 900 de milioane de euro alocate Poloniei pentru drumuri

Uniunea Europeană a luat o măsură drastică împotriva Poloniei. Circa 900 de milioane de euro fonduri europene alocate Poloniei pentru drumuri europene au fost înghețate din cauza unor suspiciuni de fraudă comisă de contractori.

Comisia Europeană a informat că a acționat astfel după ce Polonia a lansat o anchetă referitoare la acuzații potrivit cărora există un cartel ce țin prețurile fixe, format de companiile ce licitează pentru contracte de construcție de drumuri.

Viceministrul pentru Dezvoltare regionale din Polonia, Adam Zdzieblo, a declarat că decizia este „complet de neînțeles” și se bazează pe presupuneri îndoielnice, scrie AFP.

Oficialii polonezi spun că fac tot ce le stă în putință pentru a descoperi frauda suspectată de UE.

Unsprezece persoane au fost acuzate, între aceștia fiind și firme de construcție și un fost director al agenției de stat pentru drumuri.

Acuzații riscă până la 3 ani de închisoare pentru că ar fi convenit să își împartă între ei trei contracte de construcție de drumuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`