Mona Pivniceru: Noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie

Mona Pivniceru: Noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie

Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a declarat, vineri, că noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare începând cu 1 februarie dacă până la acea dată „legea care ar permite intrarea fără convulsii a codului în vigoare poate fi adoptată”.

Legea a fost întoarsă de la Preşedinţie la Parlament. E adevărat că e o chestiune procedurală, iar noi am luat în calcul posibilitatea de reamânare a acestui cod, având în vedere timpul scurs până la data intrării în vigoare şi procedurile parlamentare care ar trebui să se desfăşoare în acest interval, inclusiv promulgarea legii de către preşedinte. Am aflat că atât Preşedinţia, cât şi Parlamentul vor depune toate eforturile, aşa încât procedura să fie finalizată la 1 februarie, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi necesară reamânarea codului, din moment ce la 1 februarie legea care ar permite intrarea fără convulsii a codului în vigoare poate fi adoptată. Ar putea fi 1 februarie„, a afirmat Pivniceru, informează Mediafax.

În 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod Civil, iar noul Cod de procedură civilă era propus să intre de la 1 iunie 2012, fiind amânat oficial apoi pentru 1 septembrie 2012, după care s-a decis ca termen 1 februarie 2013.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`