Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că organizarea comasată a alegerilor prezidențiale și europarlamentare, dacă va fi posibilă, se va face indiferent de voința președintelui Traian Băsescu.
„Eu cred că dacă putem să facem alegerile împreună cu cele europarlamentare, le vom face că vrea sau că nu vrea Traian Băsescu. Ipoteza unei formule elegante în care să renunţe la cinci luni de mandat pentru asemenea reaşezare constituţională eu o exclud, pentru că dânsul nu vrea şi e dreptul său să vrea sau să nu vrea„, a susţinut Antonescu, precizând că la nivelul USL încă nu s-a făcut o analiză juridică şi constituţională faţă de aplicarea acestui scenariu privind cuplarea alegerilor.
Totodată, liderul PNL a admis faptul că între momentul organizării prezidenţialelor şi preluarea mandatului nu ar fi de dorit să existe o perioadă prea mare de timp.
„Şi din punctul meu de vedere nu ar fi de dorit să se ajungă la o distanţă între alegerea unui nou preşedinte şi intrarea sa în mandat. Sunt o serie de inconveniente şi de natură constituţională. Sigur, nu e vorba de ce ar face omul ăla ales în timpul ăsta, asta e caraghios, îţi poţi găsi. Milioane de oameni nu sunt preşedinţi şi îşi ocupă timpul, nu asta-i problema„, a explicat Antonescu, la Antena 3.
Șeful statului a agreat ideea depunerii mandatului în același timp cu cei 588 de parlamentari, în vederea unor noi alegeri prezidențiale, comasate cu alegerea unui parlament unicameral. (Detalii AICI)