Egipt: Peste 50 de răniţi în confruntări între musulmani şi creştini la Cairo

Egipt: Peste 50 de răniţi în confruntări între musulmani şi creştini la Cairo

Peste 50 de persoane au fost rănite, sâmbătă seară la Cairo, în urma ciocnirilor dintre musulmani şi creştini, informează AFP.

Cei mai mulţi au suferit contuzii şi fracturi uşoare, a anunţat nun oficial al Ministerului Sănătăţii. La patru ore după declanşarea confuntărilor, postul naţional de televiziune a anunţat că armata a intervenit şi a reuşit să pună capăt violenţelor.

În cursul incidentelor, care au început sâmbătă seară, au fost incendiate mai multe maşini aparţinând creştinilor copţi. Ciocnirile au fost declanşate după o altercaţie între un tânăr musulman şi copţii care participă, începând din 7 mai, la un sit-in în faţa sediului televiziunii publice, aflat în centrul oraşului Cairo, pentru a protesta faţă de atacurile asupra bisericilor din cartierul Imbaba.

Tânărul musulman a revenit ulterior, însoţit de un grup de prieteni, şi a deschis focul cu o armă de vânătoare, rănind cel puţin trei copţi. Ciocnirile au continuat când cele două grupuri au început să se atace reciproc cu pietre.

Aproape 1.000 de copţi, dintre care mulţi poartă cruci de lemn, îşi continuă duminică protestul în faţa sediului televiziunii, înconjuraţi de efective numeroase de poliţie şi de blindate.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:54 - Guvernul susține că ordonanța-trenuleț va duce la „reducerea cheltuieilor bugetare cu 19 miliarde de lei”. Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentații patronatelor și sindicatelor
16:40 - Rusia avertizează cu privire la daune de mediu severe din cauza deversării de petrol în Marea Neagră. Peskov: Situația este cu adevărat critică
16:20 - Vladimir Putin i-a cerut scuze președintelui Ilham Aliyev pentru prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines, dar nu a spus că Rusia ar fi vinovată
16:05 - Boxerul Paul Bamba a murit la vârsta de 35 de ani. În urmă cu o săptămână sărbătorea centura WBA Gold Cruiserweight
15:54 - Zelenski îl acuză pe premierul slovac de deschiderea unui al doilea front de război energetic contra Kievului. Replica lui Robert Fico: Nu sunt servitorul tău
15:43 - Plaje scoase la licitație în Mamaia, Vama Veche și alte stațiuni de pe Litoral, pentru sezoanele 2025-2034
15:35 - Rudele bărbatului împușcat în Vrancea spun că acesta nu putea fi confundat cu un mistreţ pentru că a fost împuşcat din faţă
15:25 - Un laborator chinez a creat un „detector de fantome” care a costat 300 de milioane de dolari
15:07 - Polonia vrea să acționeze Ungaria în instanță, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, după ce guvernul lui Viktor Orban a acordat azil politic unui fost politician polonez
14:33 - 3 ianuarie nu va fi zi liberă – angajații care-și doresc liber în prima săptămână din 2025 trebuie să-și ia concediu