Protest spontan la Depoul CFR Brașov. Ministrul Fenechiu nu știa de oprirea lucrului

Protest spontan la Depoul CFR Brașov. Ministrul Fenechiu nu știa de oprirea lucrului

Aproximativ 200 de angajați ai Depoului Brașov au oprit lucrul, miercuri dimineață. Potrivit liderilor sindicali, angajaţii Depoului Braşov refuză să intre la lucru, motivând că nu au garanţia că îşi vor primi salariile, aşa cum li s-a promis.

Aproximativ 80 de locomotive se află în depou şi nu vor pleca până când protestul angajaţilor nu va înceta.

„Oamenii sunt foarte supăraţi, nu vor să intre la lucru până când nu îşi vor primi banii. Ei nu mai au încredere în declaraţiile şefilor şi nici în cele ale ministrului, care a spus că banii vor intra la toată lumea astăzi şi mâine. Este vorba de un protest spontan, sindicatele nu au avut nici un rol în declanşarea acestora. Încercăm să mai vorbim cu oamenii, să vedem dacă vom reuşi să-i convingem să reia lucrul“, a declarat Romeo Aldea, liderul Sindicatului Mecanicilor şi Reparatorilor de Locomotive din Depoul Braşov.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că nu știa de protestul de la Depoul CFR Brașov, în contextul grevei spontane de două ore de la CFR Călători.

Nu știu, au venit și sindicatele de la mecanicii de locomotivă, o să văd, o să discut cu toată lumea să văd care sunt problemele„, a răspuns Fenechiu la o întrebare.

O parte a angajaţilor de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie. (Detalii AICI)

Totodată, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, într-o conferință de presă, că greva spontană de la CFR Călători a fost provocată de întârzierea cu o zi a plății salariilor pe decembrie, anunțând totodată demiteri în rândul celor vinovați.

Grevă la Depoul CFR Brașov

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite