Fundașul muntenegrean Vladimir Bozovic, unul dintre idolii Giuleștiului, a anunțat, vineri, că va părăsi Rapidul, fiind de neplătit de cinci luni, informează GSP.
Acesta a precizat că îi pare foarte rău că trebuie să părăsescă Rapidul, însă a arătat că nimeni nu l-a căutat pentru lămurirea situației.
„După 14 ianuarie devin jucător liber de contract, îmi pare tare rău pentru Rapid, dar şi pentru mine, pentru că Giuleştiul e ca a doua mea casă.
Sînt foarte supărat pentru că nimeni de la club nu m-a sunat să vorbim. Doar Zotta mi-a trimis două mesaje, nu-mi vine să cred ce se întîmplă. Mă gîndesc chiar să mă las de fotbal, voi vedea. Mi-am depus memoriu la FIFA, sînt neplătit de 5 luni„, a spus fotbalistul.
O mare parte a jucătorilor Rapidului au părăsit formația din Giulești, după ce echipa și-a anunțat intrarea în insolvență.