Zeci de apeluri către Ambulanță de la persoane care au alunecat pe gheață

Zeci de apeluri către Ambulanță de la persoane care au alunecat pe gheață

Ambulanța Ilfov a fost foarte solicitată vineri dimineață. În primele trei ore ale dimineții, ambulanțele au fost solicitate pentru 291 de cazuri, dintre care 70 au fost pentru persoane care au căzut pe gheață. Străzile și trotuarele din București s-au transformat în patinoare, în urma poleiului care a căzut peste noapte.

„În primele trei ore ale dimineţii am avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Meteorologii au emis vineri dimineață mai multe avertizări cod galben de polei pentru județele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, inclusiv autostrada A2 şi drumurile naţionale aferente. Vizate sunt și arii relativ extinse în judeţele Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj (inculsiv municipiile Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi Tg. Jiu), izolat în judeţul Mehedinţi.

Potrivit ANM, poleiul afectează și sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 şi drumurile naţionale aferente.

Cod galben de polei în București

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:47 - Amenda primită de o femeie din Sibiu care și-a pozat buletinul de vot. Cum s-a dat de gol
16:39 - Ce salariu va avea viitorul președinte al României. Pe ce loc se situează la nivel european
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)