Eliberarea lui Sile Cămătaru din închisoare, investigată de Inspecţia Judiciară din cadrul CSM

Eliberarea lui Sile Cămătaru din închisoare, investigată de Inspecţia Judiciară din cadrul CSM

Modul dubios în care a fost eliberat Sile Cămătaru este investigat acum de Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. În mass-media a fost vehiculată suma de 150.000 de euro, care ar fi fost preţul eliberării interlopului, iar banii au ajuns la magistraţi.

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu pe 26 noiembrie 2012, la patru zile după ce Sile Cămătaru a ieşit pe poarta penitenciarului. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei care au contribuit la eliberarea interlopului vor putea fi excluşi din magistratură. Scandalul a început pe data de 19 noiembrie 2012, atunci când preşedintele Judecătoriei Giurgiu, Adriana Filip decidea eliberarea lui Sile Cămătaru, deşi acesta mai avea de efectuat patru ani de închisoare.

Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei au dezvăluit faptul că că Sile Cămătaru a primit 11 recompense în penitenciar, iar în mass-media a fost vehiculată suma de 150.000 de euro, care ar fi ajuns la magistraţi pentru ca interlopul să fie eliberat. Pentru  Adriana Filip moptivele pentru care Sile Cămătaru a fost eliberat mai devreme sunt cu totul altele

„Condamnatul a executat, în total, 3.697 de zile, iar în perioada executării acesta a avut o comportare corespunzătoare şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. A participat la programe de educaţie prin sport, activităţi de difuzare a culturii, concursuri”, se precizează în motivarea deciziei de eliberare.

Magistratul a ignorat însă faptul că că a primit aviz negativ din partea Comisiei de eliberări condiţionate a Penitenciarului Giurgiu. Despre Adriana Filip s-a aflat că ar avea legături cu clanul Octavian Grecu, zis Butoane. Ea a avut o relaţie specială cu unul din oamenii lui Grecu, Gelu Pădure, pe care l-a vizitat în penitenciar în calitate de prieten. Mai mult decât atât, Adriana Filip este fina lui Dragoş Ujeniuc, fost deputat PNL. Acesta a fost unulk dintre avocaţii lui Octavian grecu într-un dosar de şantaj. Dubios cazul eliberării lui Cămătaru a fost şi faptul că decizia judecătoarei Filip nu a fost atacată. Liliana- Maria Gliga a fost procuror de şedinţă în acest caz şi nu a declarat recurs.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`