Actorul Victor Radovici a fost dus la Spitalul Floreasca, după ce i s-a făcut rău la Teatrul Excelsior

Actorul Victor Radovici a fost dus la Spitalul Floreasca, după ce i s-a făcut rău la Teatrul Excelsior

Actorul Victor Radovici s-a simțit rău, miercuri, în timp ce se afla la Teatrul Excelsior, fiind dus de urgență la Spitalul Floreasca din București.

Surse medicale au declarat că a fost chemat un echipaj de ambulanță la Teatrul Excelsior.

Din primele investigații, artistul are o suferință cardiacă, iar echipajul de urgență a decis să-l transporte pe acesta la spital, scrie Mediafax.

În vârstă de 71 de ani, Victor Radovici este actor şi a fost şi director artistic la două teatre pentru copii, cărora le-a dedicat peste patru decenii din viaţă.

Victor Radovici a jucat în numeroase spectacole, participând şi la numeroase turnee peste hotare, în Franţa, Bulgaria, Canada, SUA, Japonia. Printre aceste spectacole se numără „Nu treziţi un copil care visează”, de Eugen Ionescu, „Cocoşelul neascultător”, de Ion Lucian, şi „Act veneţian”, de Camil Petrescu.

Pe lângă activitatea artistică, el a desfăşurat şi o bogată activitate pedagogică, la Facultatea de Arte Hyperion.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)