Gheorghe Flutur: În aceste zile a căzut masca de pe faţa USL, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă

Gheorghe Flutur: În aceste zile a căzut masca de pe faţa USL, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă

A căzut masca de pe faţa USL, susține secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur. Acesta a susținut marți o conferință de presă în care a cerut clarificări din partea liderilor USL cu privire la majorarea taxelor și impozitelor.

„În aceste zile a căzut masca de pe faţa USL, un USL care a avut o mască în opoziţie, a avut o mască în cele 8 luni de guvernare din 2012. Vedem astăzi faţa reală a USL, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă şi au fost votaţi de majoritatea românilor. În al doilea rând, cerem clarificări în ceea ce priveşte acest posibil impozit forfetar, nu înainte de a vă aduce aminte cât de vehemenţi au fost cei din USL atunci când a fost introdus de către PSD, în 2009, impozitul forfetar. Spunea atunci actualul ministru al Turismului şi IMM-urilor, din câte îmi amintesc, că este perna pusă pe gura Intreprinderilor Mici şi Mijlocii care le sufocă”, a spus Flutur, potrivit Mediafax.

El a spus că PDL este împotriva poverilor fiscale în momentul de faţă.

„Nouă ne trebuie scheme de ajutor de stat şi măsuri de reducere a impozitelor, cota unică la 12%, aşa cum promiteam noi, şi alte măsuri de relaxare fiscală şi nicidecum impozite suplimentare. PDL cere USL şi să se ţină de cuvânt cu promisiunile din campania electorală, şi anume reducerea TVA şi a impozitului pe profit „, a adaugat Flutur.

Flutur a arătat că se cosmetizează taxa auto în timbru de mediu, care a fost vehement criticată de lideri ai USL în decursul timpului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`