Judecătoarea Elena Turcu, repusă în funcţie după ce a fost achitată pentru că a condus beată

Judecătoarea Elena Turcu, repusă în funcţie după ce a fost achitată pentru că a condus beată

Judecătoarea Elena Turcu, achitată după ce şi-a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, va fi repusă în funcţia deţinută la Tribunalul Dâmboviţa, înainte de a fi inculpată, relatează Mediafax.

Elena Turcu a fost achitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ea fiind judecată pentru conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului. Poliţiştii nu i-au stabilit alcoolemia femeii, astfel că ÎCCJ a stabilit că fapta femeii nu este prevăzută de legea penală. Hotărârea a rămas definitivă, fără posibilitatea depunerii unui recurs.

Prin urmare, judecătoarea dâmboviţeană a cerut Consiliului Superior al Magistraturii încetarea suspendării din funcţie şi plata drepturilor băneşti de care a fost privată, precum şi recunoaşterea vechimii pe perioada de suspendare, între 8 iulie 2010-19 aprilie 2011.

CSM a decis, joi, repunerea în funcţie a Elenei Turcu şi recunoaşterea vechimii acesteia în perioada suspenării. De asemenea, Comisia de evaluare a fost sesizată pentru a ţine cont atunci când va fi evaluată judecătoarea, procedură realizată din trei în trei ani.

Direcţia de Resurse Umane a CSM a indicat Ministerului Justiţiei rezolvarea situaţiei financiare a judecătoarei Elena Turcu, întrucât CSM nu este competent în a dispune plata drepturilor cuvenite magistratei.

Elena Turcu a fost trimisă în judecată, pe 1 iulie 2010, de către procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În februarie 2009, Elena Turcu, preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să fie eliberată din funcţie, după scandalul privind implicarea ei, în 7 mai 2007, într-un accident rutier uşor, ea fiind acuzată că ar fi condus sub influenţa alcoolului.

Inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii Dâmboviţa au declanşat o anchetă cu privire la cererile SRI şi ale Poliţiei, adresate instanţelor dâmboviţene şi care se refereau la dosare în care s-au declanşat proceduri de faliment şi lichidare judiciară, care a coincis cu scandalul în care a fost implicată judecătoarea Elena Turcu, în mai 2007.

Judecătoarea Elena Turcu a susţinut tot timpul că nu a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, şi că roşeaţa de pe faţă este o particularitate individuală, iar modul în care a reacţionat în momentul incidentului a fost „pe fondul unei stări sporite de tensiune”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)
21:36 - Au început lucrările de extindere a plajei într-o stațiune preferată de tineri. Când se estimează că vor fi finalizate
21:31 - Elena Lasconi: „A fost unul dintre cele 6 momente în care s-a încercat scoaterea mea din această cursă pentru prezidențiale”. Ce spune președinta USR despre situația creată privind candidatura lui Crin Antonescu (VIDEO)
21:23 - Mai puține locuri de muncă în străinătate. Motivul pentru care multe țări din Europa au avut parte de restructurări
21:18 - Elena Lasconi: Data alegerilor trebuia să fie 8 decembrie 2024. Cred că Curtea Constituțională va da hotărâri ilegale până când va ieși Președinte cine dorește Curtea Constituțională (VIDEO)
21:01 - Obama și Trump, moment inedit la funeraliile lui Jimmy Carter. Fostul președinte SUA nu se mai poate stăpâni și izbucnește în râs