Şeful Expertizei Legale din cadrul Casei de Pensii Mureş a fost arestat pentru 29 de zile

Şeful Expertizei Legale din cadrul Casei de Pensii Mureş a fost arestat pentru 29 de zile

Gheorghe Sămărghiţan, şeful Serviciului de Expertiză Legală din cadrul Casei de Pensii Mureş, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Mureş, el fiind acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită în formă continuată.

Gheorghe Sămărghiţan a ajuns în faţa jduecătorilor cu propunere de arestare preventivă, după ce procurorii l-au prins în flagrant în timp ce lua mită 1.000 de lei de la două persoane pentru a le emite decizii de pensionare pe caz de boală.

Potrivit magistraţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Sămărghiţan „alături de alte persoane sau prin intermediul acestora, a pretins sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în legătură cu procedurile de examinare sau reexaminare referitoare la încadrarea sau menţinerea gradului de invaliditate a unor persoane îndreptăţite să primească pensia aferentă încadrării în aceste grade de invalditate”.

Gheorghe Sămărghiţan este activ şi pe scena politică, fiind vreme îndelungată membru PD, formaţiune din care a fost exclus în 2007. După excludere şi-a pierdut şi mandatul de consilier judeţean. De atunci el a mai trecut pe la Partidul Liberal, pentru ca acum să se regăsească în rândurile Conservatorilor.

Vezi AICI integral comunicatul DNA.

Gheorghe Sămărghiţan, arestat pentru luare de mită

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)
21:36 - Au început lucrările de extindere a plajei într-o stațiune preferată de tineri. Când se estimează că vor fi finalizate
21:31 - Elena Lasconi: „A fost unul dintre cele 6 momente în care s-a încercat scoaterea mea din această cursă pentru prezidențiale”. Ce spune președinta USR despre situația creată privind candidatura lui Crin Antonescu (VIDEO)
21:23 - Mai puține locuri de muncă în străinătate. Motivul pentru care multe țări din Europa au avut parte de restructurări
21:18 - Elena Lasconi: Data alegerilor trebuia să fie 8 decembrie 2024. Cred că Curtea Constituțională va da hotărâri ilegale până când va ieși Președinte cine dorește Curtea Constituțională (VIDEO)
21:01 - Obama și Trump, moment inedit la funeraliile lui Jimmy Carter. Fostul președinte SUA nu se mai poate stăpâni și izbucnește în râs