Directorul Finanțelor Publice Alba și alți trei funcționari au fost arestați

Directorul Finanțelor Publice Alba și alți trei funcționari au fost arestați

Directorul adjunct al Direcției Generale a Finanșelor Publice Alba, Ioan Dobra și trei funcționari ai instituției, reținuți, miercuri de procutorii DIICOT, au fost arestați preventiv , joi, pentru 29 de zile de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia. Ei au fost reţinuţi sub acuzaţiile de infracţiuni economice.

Decizia instanţei nu este definitivă, iar cei patru au atacat-o cu recurs declarat în faţa instanţei la încheierea şedinţei de judecată, potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, citat de Mediafax. Recursul de va judeca în cursul zilelor următoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cei patru funcţionari au fost aduşi la Curtea de Apel Alba Iulia în noaptea de miercuri spre joi, iar audierile au durat câteva ore, instanţa pronunţându-se joi dimineaţă, în jurul orei 07.00.

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, zece percheziţii în Alba Iulia , în vederea reţinerii unor persoane specializate în infracţiuni economice, care au provocat statului un prejudiciu de peste două milioane de lei. Membrii grupării organizate erau în complicitate cu şase angajaţi ai Direcţiei de Finanţelor Publice Alba.

Gruparea specializată în săvârşirea de infracţiuni din sfera macrociminalităţii economico-financiare, a provocat un prejudiciu estimat la 2.200.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Anversa Luca, cetăţean italian, Limbean Cosmin Ioan, Avram Elena şi Goia Ana Maria  au constituit  o grupare infracţională, având drept scop efectuarea unor activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale sau efectuarea unor înregistrări nelegale, având drept consecinţă eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea  de beneficii financiare substanţiale.

Activitatea infracţională a învinuiţilor a fost sprijinită de către angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba, compartimentul de inspecţie şi control, respectiv învinuiţii Dobra Ioan- director adjunct executiv, Conţan Dorin Nicolae- şef serviciu, Lazăr Ioan, Sârbu Mihail Ioan, Ispas Dănuţ Ioan şi Cioată Cristina- inspectori fiscali.  Aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, efectuând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea  de consultanţă sau prestarea de servicii.

De asemenea, directorul adjunct executiv DGFP Dobra Ioan se afla în conflict de interese, în condiţiile în care auditarea uneia dintre societăţile comerciale administrate de către membrii grupării a fost realizată de către o societate la care acţionar era soţia sa, iar misiunile de audit au fost efectuate efectiv de fiul său.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi sprijinire a unui grup infracţional, evaziune fiscală, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare.

Zece persoane au fost duse la audieri, printre care şi cei şase angajaţi ai DGFP Alba Iulia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)
21:36 - Au început lucrările de extindere a plajei într-o stațiune preferată de tineri. Când se estimează că vor fi finalizate
21:31 - Elena Lasconi: „A fost unul dintre cele 6 momente în care s-a încercat scoaterea mea din această cursă pentru prezidențiale”. Ce spune președinta USR despre situația creată privind candidatura lui Crin Antonescu (VIDEO)
21:23 - Mai puține locuri de muncă în străinătate. Motivul pentru care multe țări din Europa au avut parte de restructurări